S-a dat startul proiectului “Investing in Impact” (3i), proiect finanțat prin programul Erasmus +.

Economia socială este o nișă de activitate fără amploare atât în țările Spațiului Economic European, dar mai ales în România.

Estimările arată că majoritatea actorilor din mediul antreprenorial cunosc puțin despre conceptul de economie socială sau despre antreprenoriatul social.

Astfel am constatat o necesitate stringentă de a ne implica în zona formării de antreprenori sociali, conștienți fiind de beneficiile pe care le generează aplicarea sistemelor economiei sociale în ceea ce privește creșterea nivelului de trai cu precădere în comunitățile dezavantajate.

Obiectivele proiectului ”Investing in Impact” sunt:

  • Dezvoltarea de competențe pe linia antreprenoriatului social a 36 de lideri și lucrători de tineret, angajatori și antreprenori din 10 țări (Spania, Franța, Italia, Germania, Austria, România, Bulgaria, Lituania, Grecia, Turcia), prin organizarea unui curs de formare internațional în perioada 14-18 iunie 2016 la Arad, România.
  • Formarea unei rețele de colaborare între cele 18 organizații partenere în proiect prin intermediul workshopurilor de networking organizate în cadrul cursului internațional de formare care va avea loc la Arad, România, pe parcursul a 5 zile, cu participarea a 36 de lideri și lucrători de tineret, angajatori și antreprenori din Spania, Franța, Italia, Germania, Austria, România, Bulgaria, Lituania, Grecia și Turcia.
  • Realizarea unui model de plan de afaceri adaptat pentru intreprinderi sociale ca rezultat al workshopurilor organizate la cursul internațional de formare care va avea loc la Arad pe parcursul a 5 zile, cu implicarea directă a 36 de lideri și lucrători de tineret, angajatori și anteprenori din Spania, Franța, Italia, Germania, Austria, România, Bulgaria, Lituania, Grecia și Turcia.

Participanții la proiect, în cadrul cursului de formare pe linia antreprenoriatului social, sunt 36 de lideri și lucrători de tineret, angajatori și antreprenori, membri a 18 organizații din 10 țări.

Proiectul va avea o durată de 4 luni (1 aprilie 2016 – 31 iulie 2016). Activitatea principală din cadrul proiectului este o mobilitate a lucrătorilor de tineret și presupune organizarea unui curs de formare în domeniul antreprenoriatului social care se va desfășura la Arad în perioada 14 iunie 2016 – 18 iunie 2016.