Ho-ho-ho! Anul acesta, cu ajutorul angajaților aeroportului din Arad, Moș Crăciun a venit din Laponia tocmai cu avionul, aterizând sub privirile entuziasmate a aproximativ 70 de copilași de la orfelinatele din județul Arad, cărora le-am împărțit daruri și a stârnit multe zâmbete și bucurie.

Pentru că zâmbetele copiilor sunt pentru noi cea mai frumoasă răsplată și pentru că ne-am dorit să fim alături de ei și să împărtășim cu ei bucuria venirii Moșului, Multicultural Foundation a sprijinit transportul copiilor de la Complexul de Servicii Sociale Ineu, în vederea participării lor la acest eveniment inedit.

Îi felicităm și le mulțumim organizatorilor acestui eveniment pentru ca au adus un motiv de bucurie și multe zâmbete pe fețele acestor copilași minunați .